Peste un deceniu a avut Doamna de Fier „în mână” Marea Britanie, aflându-se în funcția de premier între 1979 și 1990. În toată această perioadă, adesea tulbure, s-a luptat atât cu atacurile din exterior ale adversarilor politici dar și cu problemele din interior. Printre acestea s-a numărat și unicul său fiu, Mark Thatcher, care a fost unul dintre producătorii de frunte a publicității negative care a știrbit imaginea premierului Thatcher în anii ’80.
Începuturile neobișnuite ale carierei de pilot a lui Mark Thatcher
După ce a refuzat o bursă la Oxford și s-a dovedit aproape paralel cu contabilitatea, picând testarea la această disciplină de trei ori pe când se pregătea în cadrul Touche Ross, astăzi compania Deloitte, Mark a intrat în afaceri ajutat direct de mama sa. Ea spunea cândva despre al său fiu că „ar putea vinde zăpadă Eschimoșilor sau nisip oamenilor din Arabia” dar adevărul era departe de această afirmație. În fapt, singurul atuu al lui Thatcher era numele său. Așa a ajuns să fie consultant al unei firme din Arabia Saudită, firmă care l-a luat sub aripa sa după ce a fost recomand de însuși Șeicul Zayed, președintele statului. A urmat apoi o afacere dubioasă în valoare de mai multe milioane de lire sterline în Oman intermediată de firma la care lucra Mark și apoi a venit scandalul vânzării de arme către Arabia Saudită, cunoscută drept înțelegerile Al-Yamamah. Peste toate, Mark a trecut milimetric pe lângă închisoare, în 2005, când a fost găsit vinovat de implicarea într-o tentativă nereușită de lovitură de stat în Guineea Ecuatorială.
Într-un cuvânt, Mark nu a fost fiul ideal iar implicarea sa în curse a fost un alt capitol nefericit al vieții sale. Probabil atras de exuberanța acestui sport, Mark a pus bazele propriei sale echipe de curse, Mark Thatcher Racing, în 1977. Cu această formație și-a și făcut debutul în lumea motorsportului prin poarta reprezentată în acea vreme de formulele inferioare. Lucrurile n-au mers însă bine și echipa a intrat în scurt timp în colaps economic iar Mark era încă în formulele inferioare britanice doi ani mai târziu, în 1979.
Atunci, Thatcher a devenit pilotul de dezvoltare pentru nou-creata Formula Talbot, copilul de suflet al lui Jackie Epstein și John Webb. Monoposturile erau, la bază, tot de Formula Ford dar aveau motoare Sunbeam de 1,6 litri care produceau 150 de cai și mergeau pe etanol. Thatcher a bifat mai multe etape în acest campionat în 1979 și 1980 dar apoi campionatul și-a dat obștescul sfârșit însă Thatcher n-a disperat. Plin de sine, el începuse deja să „guste” și alte discipline iar în același an 1979 a participat în cursa de Bathurst 1000 de pe circuitul Mt. Panorama din New South Wales, Australia. Înscris în clasa cu mașinile de litraj mic, Mark s-a aflat la conducere înainte ca distribuția să cedeze.
În 1980, Mark s-a reorientat către anduranță, primul start fiind în cursa de șase ore de la Brands Hatch într-un prototip Tiga de 2 litri alături de Divina Galica. Cei doi au reușit să termine pe podium într-un weekend marcat de accidentul fatal al lui Martin Raymond. A urmat apoi prima participare în Europeanul de Turisme, alături de Richard Lloyd la Brands Hatch însă un accident a scos Golf-ul sponsorizat de firma de aparate foto Canon din joc. În iunie, Mark a participat pentru prima oară la Le Mans alături de o altă fostă femeie pilot în F1, Lella Lombardi. Și de această dată rezultatul a fost un accident dar Mark și-a dorit să revină pe Circuit de la Sarthe și a făcut-o un an mai târziu în Porsche-le 935 al lui Claude Haldi pe care l-a împărțit și cu Herve Poulain – omul din spatele poveștii Art Car a BMW.
Aflat la Le Mans, unul dintre sponsorii săi i-au pus pe masă șansa de a alerga în Raliul Dakar într-unul dintre cele trei Peugeot-uri 405 Break pe care urmau să le sponsorizeze. Thatcher a fost atras de idee dar viața tumultoasă l-a făcut să uite de toată treaba și, o lună mai târziu, s-a prezentat la Spa pentru prima sa participare în cursa de 24 de ore. Capri-ul echipei Gilden Kolsch Racing n-a rezistat însă, motorul cedând după câteva ore. Măcar, s-a resemnat Mark, n-a mai fost vorba de un accident ca în ultimele două participări la Le Mans.
Participarea de pomină la Dakar: pierdut printre dune
La un an jumătate după Le Mans, Mark Thatcher a fost trezit din somn de un telefon care l-a pus pe fugă: trebuia să se prezinte la Paris pentru începutul raliului Dakar. Cu o pregătire minimală în spate, anume o jumătate de zi de teste cu mașina și niciun fel de pregătire fizică, Mark a pornit în raliu ca navigator a franțuzoaicei Anny-Charlotte Verney. „Din păcate, am făcut-o în cea mai nepotrivită mașină deoarece Peugeot-ul avea un ampatament lung iar, la Dakar, ai nevoie de ceva cu ampatament scurt”, comenta Thatcher la 22 de ani după evenimente.
Cuvintele sale s-au dovedit de aur în 9 ianuarie, la opt zile după startul competiției, când, pe o probă prin deșert, undeva între Algeria și Mali, puntea spate a Peugeot-ului a cedat. Verney, Thatcher și mecanicul lor mergeau la acel moment într-un grup alături de alte mașini care s-au oprit la rândul lor și și-au notat unde s-a stricat mașina în care se afla fiul premierului Marii Britanii. „Doar că, ceilalți, au anunțat la finele probei că am fi la 40 de kilometri către vest când, de fapt, eram la 40 de kilometri către est”, a subliniat cu năduf Thatcher care a adăugat că „știam că suntem aproape de o mină de sare și nu ne-am imaginat că organizatorii nu știu, de fapt, unde suntem”.
Au urmat apoi șase zile lungi timp în care Verney, Thatcher și mecanicul lor au mâncat puțin câte puțin din mâncarea uscată de la bord și au folosit aproape complet rezerva de apă de doar cinci litri – jumate din maximul posibil deoarece Thatcher ar fi ajuns târziu la punctul de unde competitorii își încarcă rezervele cu apă la finele probei anterioare și nu a putut umple decât pe jumătate canistrele sale.
Cei trei au fost dați dispăruți la patru zile după ce mașina li s-a stricat, în 12 ianuarie. Anul 1982 este important prin prisma începerii conflictului dintre britanici și argentinieni din insulele Falkland însă Margaret Thatcher n-a avut niciodată vocea mai slabită ca atunci când a vorbit presei, în acele zile, despre dispariția fiului său cel libertin, dispariție care a făcut-o să îi scape niște lacrimi în public – singura dată când armura Doamnei de Fier a părut slăbită cu adevărat. Cu toate acestea, cei trei au fost găsiți după alte două zile de un avion al armatei Algeriene ca urmare a eforturilor directe ale mamei sale și tatălui său care a zburat personal până în Algeria. Răsplata? Mark nici nu s-a sinchisit să le mulțumească autorităților algeriene sau să dea mâna cu tatăl său. În urma sa, Margaret Thatcher a plătit personal două mii de lire guvernului Algerian drept reparații pentru costul căutărilor și costurile șederii fiului său la un hotel din regiune, costuri umflate considerabil, în mod jenant, de cantitățile de băuturi alcoolice comandate prin room service de Mark.
Omul nostru n-a fost însă afectat de momentul penibil din deșertul Saharian și a continuat să concureze în etape din Mondialul de Anduranță. El a mers alături de echipa italiană Vesuvio care a înscris două Lancia Beta Monte-Carlo Turbo în Grupa 5 iar, la Monza, Thatcher alături de Mario Casoni și Joe Castellano au prins un podium la clasa lor. Povestea s-a repetat și la Silverstone unde Mark a mai urcat o treaptă, terminând pe poziția a doua în spatele unui Porsche 935. Au urmat apoi șase ani de pauză pentru cel care-și spunea „Charmless Mark”, timp în care a trăit o perioadă în Dallas, unde a plecat după ce a apărut în presă afacerea cu Omanul.
A revenit la motorsport în 1988, la un an după ce a fost, din nou, sfătuit că cel mai bun mod prin care o poate ajuta pe mama sa să câștige al treilea mandat ar fi să-și ia tălpășița. De această dată, programul a fost unul serios în Campionatul European de Turisme alături de Team Bigazzi care au înscris în acel an două BMW-uri M3 E30 în divizia secundă a campionatului. În prima etapă, la Monza, Mark și Winni Vogt au terminat pe doi la clasa lor în spatele celuilalt BMW al Bigazzi. A urmat un loc 5 la Silverstone, printr-o ploaie care a decimat Sierrele de clasă superioară, și un loc 6 la Estoril, cu ambele ocazii Thatcher făcând echipă cu Jean-Michel Martin.
Winni și Mark s-au reunit pentru etapele de la Jarama și Dijon, la cea din urmă avându-l alături și pe fostul pilot de F1 Jacques Lafitte. Ajutorul a contat căci cei trei au terminat pe poziția a patra la general, respectiv poziția secundă în divizia 2 în urma unui alt M3 E30 dar înscris de uzină. Rezultatul s-a repetat și la Vallelunga în timp ce, la Nurburgring, Vogt și Thatcher au terminat pe trei la clasa lor, Bigazzi făcând sandviș în divizia a 2-a BMW-ul de uzină al cuplului Roberto Ravaglia/Emanuele Pirro.
Următoarea cursă a fost Spa și, din nou, Mark n-a avut succes: motorul a cedat și, colac peste pupăză, nu a pilotat în etapa următoare de la Zolder, mașina fiind dată în mâinile lui Lafitte și Martin. Sezonul s-a încheiat anost: un loc 11 la general în etapa de casă de la Silverstone și un abandon – primul al sezonului – în finala de la Nogaro. Când s-a tras linia, Mark a fost al 15-lea în clasamentul piloților la general adică un rezultat anonim – așa cum ar fi fost și el dacă nu ar fi avut numele Thatcher, nume care l-a ajutat să strângă o avere de 60 de milioane de lire sterline dar i-a și permis să se afle în bucluc destul încât să fie una dintre petele negre ale mandatelor mamei sale.